
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au desfăşurat activităţi preventive şi controale în pieţele agro-alimentare din municipiu, însoţiţi şi de specialişti din cadrul Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisaritul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.

Joi, 9 aprilie, între orele 9.00- 11.00, peste 60 de poliţişti de la Serviciile de Investigare a Criminalităţii Economice, Ordine Publică şi Investigaţii Criminale, precum şi de la Poliţia Municipiului Brăila (Birourile Ordine Publică, Investigaţii Criminale, Rutier şi Proximitate), sprijiniţi de 40 de lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor de natură economico-financiară, având în vedere şi protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilegale sau cu produse alimentare neconforme.
În urma controalelor efectuate la 66 de societăţi comerciale, 34 de întreprinderi individuale şi 63 de producători particulari, au fost confiscate bunuri în valoare de 1.280 de lei, pentru care comercianţii nu aveau acte de provenienţă sau produsele nu erau conforme cu standardele în vigoare, şi au fost constatate 41 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 6.835 de lei, 35 conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 3 la Legea 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 3 conform O.U.G. 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice.

În urma controalelor, a fost depistat C. Voicu (62 de ani), domiciliat în municipiul Brăila, în timp ce comercializa în Piaţa Halelor, o cantitate de 146 kg de mere şi alte fructe, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege.
Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi s-a luat măsura complementară de ridicare în vederea confiscării a cantităţii de fructe, în valoare totală de 430 de lei.