Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu a efectuat pe raza județului Brăila un număr de 6 controale cu privire la producerea unor incendii de miriște și vegetație uscată, în urma informărilor primate din partea I.S.U. Dunărea Brăila. Aceste incendii au afectat o suprafață totală de circa 9 ha, conform măsurătorilor efectuate de APIA Brăila și GNM Brăila.
În urma controalelor efectuate de către comisarii GNM CJ Brăila, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de 65.000 lei, dar și un număr de două avertismente.
”Practica arderii vegetației ierboase și a miriștii are efecte negative asupra sănătăţii şi vieţii oamenilor (cauzate de emisiile de poluanţi), a factorilor de mediu: aer, sol, dar și a speciilor de plante şi animale.
Menționăm faptul că există posibilitatea extinderii necontrolate a incendiului cu afectarea bunurilor materiale şi chiar a vieților omeneşti, dar si posibilitatea afectării circulaţiei rutiere sau feroviare” au precizat comisarii de la Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu.


