Urmare unei sesizări, comisarii Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Brăila împreună cu polițiști din cadrul IPJ Brăila au efectuat, în data de 20 martie 2024, un control la un teren din intravilanul Municipiului Brăila, proprietate a unei persoane fizice.
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Brăila au constatat ca aceasta deținea deșeuri diverse (deșeuri din construcții și demolări, deșeuri de zgură metalică având conținut de fier, deșeuri de ambalaje metalice și din plastic care au conținut uleiuri de motor, deșeuri de echipamente electrice si electronice) și efectua reparații la un autovehicul pe care-l are în proprietate generând deșeuri specifice activității.
Întrucât nu a predat deșeurile menționate unui operator economic autorizat care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sau unui operator public ori privat de colectare a deșeurilor, persoana fizică a fost sancționata cu amendă in valoare de 15.000 de lei deoarece fapta săvârșită încălca prevederile legale privind regimul deșeurilor.
Totodată bărbatului i s-au stabilit măsuri de valorificare/eliminare legală a deșeurilor deținute prin intermediul operatorilor economici autorizați privind protecția mediului in acest scop, precum și de ecologizare a terenului pe care s-au desfășurat activitățile de reparații auto.