
Sâmbătă, 18 aprilie, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, aproape 500 de iubitori ai sportului cu motor au fost prezenți în tribunele stadionului municipal din Brăila, la prima competiție din acest an de dirt-track, Cupa Brăilei. La startul acestei întreceri s-au aliniat 16 sportivi și o rezervă, dintre care șapte au fost alergători din Bulgaria și Ungaria, care au dat sarea și piperul concursului, alături de sportivii de la CSM Brăila, în cele 22 de manșe care au avut loc pe pista de pe Municipalul brăilean.
Prima manșă a fost una în care idolul tribunelor, multiplul campion Alexandru Toma, a fost nevoit să abandoneze, iar manșa a fost câștigată de Eugen Iancu. Manșa a treia a fost una mult aplaudată de publicul brăilean care a înfruntat vremea rece pentru un spectacol motociclistic de excepție.
Bulgarii Cernev Ceavdar și Milen Manev au oferit o manșă spectaculoasă, cei doi trecând în această ordine linia de sosire, pe locul 3 clasându-se campionul național de tineret din ultimii ani, brăileanul Gabriel Comănescu.
Manșa a cincea a fost un duel al brăilenilor, care a fost câștigat de Sandu Toma, urmat de Fănică Popa și veteranul brăilenilor, Stănel Gheorghe.
O manșă frumoasă a fost și cea de-a opta, cu un duel bulgăresc, câștigat de Manev în fața lui Hristo Hristov, locul 3 fiind ocupat de tânărul alergător brăilean Andrei Popa, iar în manșa următoare Sandu Toma a câștigat cursa în fața lui Hristov.
Manșa a 12-a i-a adus la start pe bulgarii Ceavdar și Dimitrov, alături de Fănică Popa și Andrei Dragu, dar la final au trecut linia de sosire doar Chavdar și Popa, Dragu abandonând, iar Dimitrov a derapat și a căzut.
Manșa a 17-a trebuia să fie una în care bătălia să se dea între Ceavdar și Toma, dar bulgarul a furat startul și a fost descalificat, astfel că brăileanul s-a impus în fața celor doi sportivi din Ungaria, Fogas Imre senior și junior, tată și fiu.
Penultima manșă a fost o luptă destul de strânsă între Milen Manev și Fănică Popa, câștigată însă de bulgar.
La finalul celor 20 de manșe s-au întocmit două clasamente separate, unul pentru sportivii români și unul pentru cei străini. În clasamentul românilor pe primul loc s-a situat Alexandru Toma cu 11 puncte, urmat de Fănică Popa cu 11 puncte, Gabriel Comănescu cu 9 puncte și Eugen Iancu. Cei patru au alergat apoi în finala Cupei Brăilei la dirt-track, manșă câștigată de Toma, urmat de Popa și Comănescu, toți sportivi la CSM Brăila.
La străini, pe primul loc după 20 de manșe s-a clasat Milen Manev cu 14 puncte, urmat de Cernev Ceavdar cu 12 puncte, Hristo Hristov cu 12 puncte și Fogas Imre senior cu 9 puncte.
Cursa finală a competiției au fost una extrem de spectaculoasă și palpitantă, Milen Manev reușind să câștige manșa după ce l-a depășit pe Cernev Ceavdar pe finalul ultimului tur, în aplauzele publicului spectator, după ce Ceavdar a condus cursa încă de la start. Pe locul 3 s-a clasat Hristo Hristov.
La finalul manșelor a avut loc festivitatea de premiere, care a marcat și retragerea din activitatea sportivă a lui Alexandru Toma. Îmbrățișări și aplauze pentru multiplul campion brăilean, singurul sportiv care a câștigat doi ani consecutiv Cupa MACEC.
La festivitate a ânceput și ploaia, dar asta nu i-a âmpiedicat pe sportivi și pe spectatori să-l salute și să-l aplaude pe sportivul brăilean, care va rămâne în cadrul CSM Brăila în calitate de instructor sportiv, sperând ca în viitor să descopere un alt tânăr care să-i egaleze și de ce nu să-i depășească performanțele.
Festivitatea de premiere a fost oficiată de profesorul Marian Neta, directorul Clubului Sportiv Municipal Brăila și de prim vicepreședintele Federației Române de Motociclism, Niță Nicu, acesta din urmă oferindu-i lui Sandu Toma o geantă și o sticlă de șampanie.
Președintele FRM, Gheorghe voiculescu, i-a oferit din partea forului de specialitate și un premiu în bani sportivului brăilean, pentru întreaga sa carieră.