
Vineri dimineață s-a tras la sorți tabolul principal al turneului de la Australian Open. România are cinci jucătoare prezente din primul tur, care și-au aflat adversarele. Au apărut, de asemenea, și primele cote la pariuri sportive pentru meciurile acestora.
Simona Halep, favorita numărul 4, o va întâlni în primul tur pe Shelby Rogers, din SUA, locul 57 WTA. Ultima oară, românca a trecut fără probleme de ea la US Open, în 2015. Halep are o cotă de 1.11 la victorie, fiind în mod clar mare favorită. Halep are cota de 11,00 pentru a câștiga turneul.
Irina Begu, favorita nr. 27, va juca în turul 1 contra numărului 41 mondial, Iaroslava Shvedova (Kazahstan). Begu a câștigat ultimul meci direct, dar scorul general este 1-1. Meciul se anunță unul echilibrat, așa cum arată și cotele la pariuri sportive, acolo unde ambele jucătoare au aceeași cotă la victorie, 1,88.
Monica Niculescu va juca împotriva unei jucătoare venite din calificări.
Sorana Cîrstea o va întâlni în premieră pe Irina Kromaceva (Rusia, nr. 95 WTA). Cîrstea este favorită, acând o cotă de 1,57 la victorie.
A cincea jucătoare din România calificată pe tabloul principal este Patricia Țig, care o va întâlni pe Monica Puig din Puerto Rico. Un meci dificil, contra numprului 32 mondial. Țig pornește cu șanse mici la victorie și are o cotă de peste 4,00 pentru o eventuală victorie surpriză.
Ana Bogdan (125 WTA) mai are de trecut un tur în calificări, unde o va întâlni pe chinezoaica Kai-Lin Zhang (136 WTA).