În cadrul raportului prezentat la ședința de evaluare în anul 2017, ISU Dunărea Brăila a executat 704 controale (faţă de 1166 în anul 2016), din care: 208 la obiective de investiţii, 340 la operatori economici (132 inopinate) din care 135 funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu, 128 la instituţii (40 inopinate) din care 53 funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu, 7 la obiective ce prezintă pericol de accident major în care pot fi implicate substanţe periculoase şi un număr de 21 activităţi de audit (faţă de 11 în anul 2016), la persoanele fizice şi juridice, care proiectează, execută, verifică, întreţin şi/sau repară sisteme şi instalaţii de apărare împotriva incendiilor, efectuează lucrări de termoprotecţie şi ignifugare, de verificare, întreţinere şi reparare a autospecialelor şi/sau a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor;
Personalul Inspecţiei de prevenire a participat la verificarea sistemelor de înştiinţare-alarmare a populaţiei prin exerciţiul PROCIV 2017.
Au fost repartizate spre soluţionare 55 petiţii privind nerespectarea legislaţiei în vigoare în domeniul situaţiilor de urgenţă (faţă de 41 în anul 2016), din care: 49 în domeniul apărării împotriva incendiilor şi 6 în domeniul protecţiei civile.
În urma acţiunilor de control au fost constatate 3492 nereguli privind apărarea împotriva incendiilor (faţă de 3502 în anul 2016) şi 76 nereguli privind protecţia civilă (faţă de 1284 în anul 2016), iar pe timpul controalelor s-au soluţionat 280 nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor (faţă de 431 în anul 2016) şi 19 nereguli pe linie de protecţie civilă (faţă de 72 în anul 2016).
S-au aplicat 2136 sancţiuni contravenţionale (faţă de 4065 în anul 2016), din care 1804 avertismente (faţă de 3517 în anul 2016) şi 332 amenzi (faţă de 548 în anul 2016) în cuantum de 799.000 lei (faţă de 1.044.600 în anul 2016).
Privind activitatea de avizare/autorizare, în urma documentaţiilor depuse – 777 solicitări (faţă de 276 în anul 2016), s-au emis 49 avize de securitate la incendiu (faţă de 65 în anul 2016), 18 autorizaţii de securitate la incendiu (faţă de 97 în anul 2016). Au fost respinse 130 cereri de avize de securitate la incendiu (faţă de 37 în anul 2016), 1 aviz de protecţie civilă (la fel ca în anul 2016) şi 179 cereri de autorizaţii de securitate la incendiu (faţă de 75 în anul 2016).
Au fost întocmite adrese de comunicare lipsă documente, astfel: 28 privind obţinerea avizului de securitate la incendiu şi 108 privind obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Au fost întocmite adrese de neîncadrare în prevederile H.G.R. 571/2016, astfel: 96 privind obţinerea avizului de securitate la incendiu, 2 privind obţinerea avizului de protecţie civilă şi 144 privind obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu .
S-a participat la 79 activităţi specifice (faţă de 139 în anul 2016), reprezentând: 27 comisii de Analiză Tehnică, 6 comisii de recepţie la terminarea lucrărilor şi 46 comisii tehnice de urbanism şi amenajare teritorială, la Consiliul Judeţean Brăila.
Au fost emise 9 acorduri pentru desfăşurarea jocurilor de artificii (faţă de 8 în anul 2016).
În scopul conştientizării cetăţenilor asupra importanţei respectării normelor de apărare împotriva incendiilor şi a cunoaşterii modului de comportare pe timpul şi după producerea unor situaţii de urgenţă, s-au executat 219 activităţi de informare preventivă, instruire şi pregătire a populaţiei.
S-au acordat 1234 asistenţe tehnice de specialitate (faţă de 1432 în anul 2016), astfel: 831 în domeniul apărării împotriva incendiilor şi 403 în domeniul protecţiei civile.
[quote]Privind activitatea de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru anul 2017 s-a desfăşurat în conformitate cu „Planul de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru anul 2017”, aprobat prin Ordinul Prefectului nr. 104/21.02.2017. Activitatea de informare, instruire şi pregătire a populaţiei s-a materializat prin activităţi care au avut drept scop prezentarea campaniilor naţionale de informare şi educare preventivă a populaţiei „F.O.C. – Flăcările omoară copiii!”, „R.I.S.C. – Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale!” şi „Nu tremur la cutremur”, precum şi cunoaşterea de către cetăţeni a modului de comportare premergător, pe timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă.[/quote], a precizat colonel Cristian Ion, inspector șef al ISU Dunărea Brăila.
Privind activitatea de îndrumare şi coordonare a Serviciilor Voluntare / Private pentru Situaţii de Urgenţă s-a verificat capacitatea de intervenţie în caz de incendiu a 47 servicii voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă constituite la nivelul localităţilor, precum şi în cadrul operatorilor economici;
Serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au participat la 191 intervenţii din 309 de evenimente produse în anul 2017, (faţă de 209 intervenţii din 333 de evenimente produse în anul în anul 2016), rezultând un procent de participare a acestora la intervenţii de 61,81% în anul 2017, faţă de 62,76% în anul 2016.
S-au acordat 11 asistenţe tehnice de specialitate privind organizarea şi funcţionarea serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
La nivelul inspectoratului judeţean s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, la care au participat 20 echipaje 16 SVSU şi 4 SPSU.
În luna iulie, în municipiul Brăila, s-a desfăşurat etapa interjudeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, la care au participat 11 echipaje 6 SVSU şi 5 SPSU;
La nivelul judeţului Brăila sunt înfiinţate 28 cercuri „Prietenii Pompierilor” şi 42 cercuri „Cu viaţa mea apăr viaţa”, care au participat la concursurile tehnico-aplicative.
În cadrul programul naţional de voluntariat „Salvator din pasiune”, s-au înscris 25 persoane. Au absolvit cursul introductiv un număr de 24 voluntari şi cel de prim-ajutor de bază un număr de 22 voluntari. Voluntarii care au absolvit cursurile desfăşoară activităţi în cadrul subunităţilor de intervenţie.