
CS Cuza Sport Brăila organizează selecții pentru copii născuți între anii 2000-2009, la toate grupele de baschet ale clubului. Antrenamentele au loc în Sala de sport a Școlii gimnaziale ”Al. I. Cuza” Brăila, situată pe strada Ghioceilor nr. 4.
Selecțiile se adresează atât copiilor care vor să practice baschetul de performanță cât și celor care doresc să facă mișcare, să învețe regulile unui sport de echipă. Sunt așteptați atât băieți cât și fete, anul acesta fiind primul în care se va forma grupe de fete.
Antrenamentele se desfășoară cu: Liliana Ochi Roșii – telefon 0753699934, Petrișor Antonel Micu – telefon 0763660060 și Cătălin Ștefănescu – telefon 0754230132. Ștefănescu, în vârstă de 26 de ani, va pregăti echipa de juniori U16, antrenor secund la echipa de seniori de Liga 1 și grupa de fete a CS Cuza Sport Brăila.
Cătălin Ștefănescu a început să antreneze în 2012 la grupele celor mici de la Phoenix galați, iar în sezonul 2014-2015 a fost antrenor secund la echipa de senioare a clubului gălățean de Liga Națională. Profesor de educaţie fizică, Cătălin Ştefănescu este doctorand la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. De asemenea, a participat în ultimii ani la un stagiu de perfecţionare în Grecia şi alte două în Serbia, ţări unde baschetul este foarte dezvoltat.