
Duminică, 10 ianuarie, între orele 8:00-12:00, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului-Birourile Investigaţii Criminale şi Ordine Publică au acţionat în Piaţa Halelor şi Oborul Brăila. Acțiunea a avut ca scop găsirea de bunuri ce provin din comiterea de infracţiuni, al identificării persoanelor căutate în diferite cauze penale aflate în lucru, precum şi pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Poliţiştii care au participat la acţiune au verificat bunurile expuse la vânzare (componente auto, radio-cd-uri, telefoane mobile, biciclete etc.). Aceștia au legitimat 24 de persoane, dintre care 9 au fost percheziţionate corporal sumar, şi au controlat 7 societăţi comerciale pe linia legalităţii de funcţionare şi a actelor de comerţ desfăşurate.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.