
Marți, 17 ianuarie 2017, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei şi cei ai Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au acţionat, pe raza de competenţă, pe linia respectării prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, ordinea şi liniştea publică, şi pentru combaterea ilegalităţilor privind actele de comerţ ilicit.
Pe timpul activităţilor, au fost verificate 6 societăţi comerciale. De asemenea, polițiștii au legitimat 31 de persoane, dintre care 27 au fost controlate corporal sumar. Totodată, în cadrul acțiunilor polițiștilor din Însurăței și Viziru, au fost oprite în trafic 4 autovehicule.
De asemenea, au fost constatate 6 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 1.250 de lei, dintre care una a fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi două conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.