
În ziua de marţi, între orele 8.00-12.00, poliţişti din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Făurei au acţionat în cadrul acţiunii “Blocada 2015”, pentru a combate faptele antisociale comise pe raza comunelor Cireşu şi Ulmu.
În acest sens, au fost controlate 7 societăți comerciale și verificaţi 15 producători particulari, legitimate 23 persoane, controlate 10 autovehicule şi aplicate 3 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.050 de lei, conform Legii 12/1990 şi O.U.G. 195/2002.
Pe timpul acțiunii a fost depistat, în satul Vultureni, comuna Cireșu, T. Marius (37 de ani), care, în timp ce se deplasa cu atelajul hipo prin sat, oferea spre vânzare pepeni, fără a avea documente legale.
Poliţiştii i-au aplicat sancțiune contravențională, în valoare de 500 de lei, conform Legii 12/1990, şi i-au confiscat cantitatea de 255 kg de pepeni, care a fost predată unei societăţi comerciale, în vederea valorificării.