
Miercuri seară, la ora 22.55, D. Stelică (46 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autobuzul, care aparţine societăţii la care este angajat, pe strada Anton Pann, în apropierea intersecţiei cu strada Dorului, i-a acroşat cu clapa de pe partea lateral-dreapta a autovehiculului, care se afla în poziţia deschis, pe Ş. Sică (41 de ani) şi C. Lica (47 de ani), ambii din municipiu, care se deplasau pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a celor doi brăileni, care au fost transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea.
Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.