
Vineri și sâmbătă s-au desfășurat, la Brăila, primele două zile de concurs ale Festivalului Internaţional de Jazz „Johnny Răducanu”, în memoria celui mai cunoscut şi iubit muzician român de jazz. În această seară, de la ora 19.00, este programată Gala Laureaților, la care organizatorii se așteaptă ca sala să fie plină.
În urma preselecţiei, în concurs s-au prezentat 14 concurenți din Anglia, Rusia, Bulgaria, România şi Republica Moldova. Festivalul, ajuns la ediția a doua, este organizat la Brăila, locul de naştere al lui Johnny Răducanu, în organizarea Consiliului Judeţean Brăila prin Centrul Judeţean de Creaţie.
Concursul a avut două secţiuni, solist vocal sau instrumentist şi formaţii – maxim octet -, cu concurenţi cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani. Conform regulamentului concurenţii au trebuit să interpreteze o piesă standard sau din repertoriul lui Johnny Răducanu şi în plus o piesă din repertoriul propriu.

Concurenții vocali au cântat cu acompaniamentul band-ului condus de Andrei Tudor, iar jurizarea a fost asigurată de specialişti şi vedete ale muzicii de gen, preşedintele juriului fiind dirijorul Big Band-ului Radio, compozitorul Ionel Tudor, ceilalți membrii ai juriului fiind: Alex Revenco, Michael Crețu, Alex Șimu și AG Weinberger.

În prima seară au suținut recitaluri Michael Creţu împreună cu Alex Simuși Nicolas Simion Group Romanian Jazz, format din: Nicolas Simion- saxofon tenor, lider, Ryan Carniaux (SUA)- trompetă, Plume (SUA)- saxofon alto, Sorin Romanescu- chitară, Chris Dahlgren (SUA)- bass şi Kruna Levacich (Croaţia) – tobe.
Sâmbătă seara iubitorii jazzului au asistat după concurs la recitalul susținut de talentatul pianist Alexandru Pădureanu (câştigătorul premiului Cel mai bun instrumentist, la ediţia 2013 a festivalului de la Brăila), urmat de cel al quartetului Carlo Nardozza Quartet (Belgia). Trompetistul Carlo Nardozza, abolvent al Conservatorului din Maastricht, este considerat cel mai bun tropmetist al generaţiei sale. El a fost acompaniat de Tom Van Acker- contrabass, Daniel Daemen- saxofon alto & sopran şi Melle Weijters- chitară.
Trofeul „Johnny Răducanu” este în valoare de 5.000 de euro. Pe lângă acesta, în spectacolul de duminică seara, începând cu ora 19.00, vor mai fi oferite premii pentru cel mai bun solist instrumentist – 2.500 de euro, cel mai bun solist vocal – 2.500 de euro, cea mai bună formaţie – 3.000 de euro și cel mai promiţător tânăr interpret – 2.500 de euro. După gala laureaților din această seară, iubitorii muzicii de jazz vor putea asculta un recital susținut de Chico Freeman Quaretet, saxofon tenor şi trompetă. El şi-a început cariera în 1976, când a câştigat New York Jazz Award şi are la activ 28 de albume ca lider de formaţie, 18 albume ca şi colider şi multe altele alături de muzicieni precum JackDeJohnette, McCoy Tyner, Carmen Lundy sau Ahmed Abdullah, membru proeminent al faimosului grup Sun Ra.