
Un biciclist s-a angajat în traversarea drumului și pentru că nu s-a asigurat a fost lovit de un autoturism condus de un tânăr de doar 23 ani.
Aseară, la ora 21.20, Eduard Z. (23 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DE 584, dinspre localitatea Albina către municipiul Brăila, l-a accidentat pe Alexandru I. (37 de ani), din comuna Cazasu, care se deplasa cu bicicleta şi traversa drumul, fără să se asigure corespunzător.
În urma accidentului, biciclistul a suferit vătămări corporale pentru care a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale, rămânând internat.
Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.