
Miercuri seara, la ora 19.35, un participant la trafic a sesizat că pe DN 22, între localităţile Şuţeşti-Grădiştea, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti.
Echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Ianca s-a deplasat la fața locului și a stabilit că, în jurul orei 19.30, D. Alexandru (60 de ani), din municipiul Râmnicu-Sărat, judeţul Buzău, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Naţional 22, către localitatea Grădiştea, a accidentat o bovină care traversa drumul, moment în care a ieşit în afara părţii carosabile, în partea dreaptă a sensului său de deplasare şi a lovit un copac.
În urma accidentului a rezultat rănirea corporală a lui M. Neluţa (48 de ani), din municipiul Râmnicu-Sărat, pasageră în autoturismul condus de D. Alexandru. Femeia a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Brăila pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.