
Duminică seara, la ora 21:30, un tânăr de 27 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918 dinspre strada Plevna, la intersecţia cu bulevardul Independeţei, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea!” şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un brăilean în vârstă de 24 de ani, care circula pe bulevard, pe sensul de mers către Calea Galaţi.
În urma impactului, două pasagere, cu vârsta de 18, respectiv 25 de ani, din maşina care circula pe bulevardul Independeţei, au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital, unde au primit îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
