
Un brăilean de 52 de ani a fost accidentat mortal, astăzi dimineaţă, de o autoutilitară, în timp ce se deplasa pe mijlocul părţii carosabile a DE 584. Constantin B. în vârstă de 58 de ani, din municipiul Călăraşi, în timp ce conducea autoutilitara pe DE 584, la km 42+400 metri, între localităţile Însurăţei şi Viziru, a surprins şi accidentat mortal pe Ion C., din comuna Victoria, care se deplasa pe mijlocul părţii carosabile.
Se pare că victima avea probleme psihice și fusese externată marți de la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila, iar la momentul accidentului se îndrepta, probabil, spre casă.
Poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei au efectuat cercetarea la faţa locului, cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.