Luni după-amiază, în jurul orei 15:15, un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din județul Ialomița, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 2B, la ieșire din Silistraru, dinspre Brăila către Ianca, a intrat pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un autoturism condus regulamentar de un brăilean în vârstă de 42 de ani.

A intervenit Detașamentul 2 de pompieri Brăila cu o autospeciala de descarcerare și o ASAS, una dintre victime necesitând intervenția echipajului de descarcerare.

Ambii șoferi au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, ialomițeanul în stare de inconștiență.

Brăileanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza rănilor suferite, bărbatul din județul Ialomița, preluat în strare de inconștiență, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •