La data de 2 martie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că la intersecția dintre strada Griviței și strada General Eremia Grigorescu a avut loc un accident rutier.
Din primele date obținute de polițiștii ajunși la fața locului se pare că șoferul unui autoturism ar fi pătruns în intersecția semaforizată unde ar fi intrat în coliziune cu alte două autovehicule. În urma impactului autoturismul a fost proiectat într-un stâlp de electricitate, lovind un pieton. Se pare că șoferul vinovat ar fi fugit de la locul accidentului.
În jurul orei 21.30 polițiștii au identificat persoana care ar fi condus autoturismul implicat în evenimentul rutier și a părăsit locul accidentului, fiind vorba de un bărbat de 37 de ani, din Brăila. Acesta se află în prezent la sediul poliției din Brăila pentru continuarea cercetărilor și clarificarea situației situației de fapt.
În urma evenimentului au fost transportați la spital, șoferul unuia dintre autovehiculele lovite, un bărbat de 30 de ani, din Brăila, și femeia ce se deplasa în calitate de pieton, în vârstă de 59 de ani, căruia i-a fost amputat un picior, strivit în urma accidentului
Cercetările continuă de către polițiștii aflați în aceste momente la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.




