
Miercuri după amiază, la ora 17.05, I. Laurenţiu (23 de ani), din satul Pitulaţi, comuna Scorţaru Nou, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 221, în satul Mărtăceşti, comuna Siliştea, nu a respectat distanţa corespunzătoare faţă de autoutilitara din faţa sa, condusă de B. Stănel (43 de ani), din municipiul Brăila.
La momentul când șoferul autoutilitarei a frânat, în interiorul autoturismului Matiz a pătruns un profil metalic dreptunghiular aflat în autoutilitară, care depăşea lungimea caroseriei acesteia.
În urma accidentului a rezultat rănirea corporală a două tinere, A. Maria (21 de ani), din satul Pitulaţi, şi B. Mirela (21 de ani), din municipiul Brăila, pasagere în autoturism, care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale. Maria A. a fost transportată la un spital din municipiul Bucureşti, iar cealaltă nu a necesitat internare.
Poliţiştii i-au testat cu aparatul etilotest pe ambii conducători auto, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, şi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.