Actualitate

Accident cu doi morți pe DN 2B

Accident cu doi morți pe DN 2B

Astăzi dimineață, un grav accident rutier s-a petrecut pe DN 2B, în zona localității Căldărușa. În accident au fost implicate 3 autovehicule: un autoturism, un autobuz si un camion.

În aceasta dimineata, în jurul orei 07:00 pe DN2B, în zona localității Căldărușa, soferul unui autoturism Toyota Land Cruiser care se deplasa către Buzău, a intrat în depasirea unui autobuz si s-a tamponat frontal cu un camion. Autobuzul a ieșit din decor pentru a evita impactul.

Din datele preliminare a rezultat că, în urma evenimentului, soferul autoturismului Toyota, în vârstă de 65 de ani, din Galați, și un pasager al autobuzului, în vârstă de 23 de ani, au decedat. În prezent politistii continua cercetarile la fata locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor in care s-a produs accidentul.

Celelalte două victime sunt șoferul autobuzului, în vârstă de 33 de ani, și un pasager din autobuz, în vârstă 56 de ani, care au fost transportați la UPU Brăila.

„În accident au fost implicate autovehicule, un autoturism, un autobuz şi un camion. Acţionează din cadrul ISU două ambulanţe SMURD, o maşină de descarcerare şi o autospecială cu apă şi spumă, iar de la SAJ sunt venite două ambulante. La faţa locului se mai deplasează în sprijin o macara de la SC Braicar”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •