
Miercuri seara, la ora 18:00, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din localitatea brăileană Tichileşti, în timp ce conducea autoturismul pe DC 8, la intersecţia cu DE 584, şi-a continuat deplasarea către localitatea Chişcani, fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus de către un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Galaţi, din direcţia localităţii Albina, intrând astfel în coliziune laterală cu acesta.
În urma accidentului, şoferul în vârstă de 25 de ani şi un pasager în autoturismul condus de acesta, în vârstă de 41 de ani, tot din localitatea Tichileşti, au suferit leziuni corporale. Cei doi au transportaţi cu ambulanţa la spital, unde au primit îngrijiri medicale, fără să rămână internaţi.
[quote]Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă[/quote], a declarat subcomisar de poliție Camelia Bucur, din cadrul Biroului de presă al IPJ Brăila.