Azi-noapte, la ora 00:30, o tânără, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Frecăței, în timp ce conducea un vehicul pe Șoseaua Buzăului, la intersecția cu Calea Călărașilor, a pierdut controlul asupra volanului și a acroșat sensul giratoriu, ,așina fiind proiectată în gardul unui imobil.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferiței, dar și a celorlalte trei pasagere din autoturismul condus de tânără, două dintre acestea în vârstă de 14 și 21 de ani, din comuna Victoria, și una în vârstă de 21 de ani, din localitatea Dudești. Toate cele 4 tinere au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
De asemenea, șoferiței i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.