Joi, 21 noiembrie a.c., la ora 12:15, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Octav Doicescu din municipiul Brăila un autoturism ar fi oprit pe linia de tramvai. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat șoferul autoturismului fiind vorba de un bărbat de 37 de ani, din Brăila.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,24 mg/l, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, unde a avut un comportament agitat, refuzând prelevarea de mostre biologice.
În continuare acesta a adresat injurii atât polițiștilor cât și personalului medical, iar pe timpul transportului la sediul de poliție a manifestat un comportament agresiv, motiv pentru care a fost încătușat și internat la un spital de psihiatrie din municipiu.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de 6.000 de lei conform Legii 61/1991. De asemenea, a fost întocmit dosare penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.