Marți dimineaţă, la ora 08:20, Poliţia Oraşului Ianca a fost sesizată, prin apel la numărul de urgențe 112, de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Bordei Verde, cu privire la faptul că, în urmă cu puţin timp, o persoană a căzut dintr-o căruţă.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 71 de ani, care, în timp ce conducea un atelaj hipo, cu care transporta paie de grâu, pe DJ 203R, la intrarea în satul Lişcoteanca, a alunecat de pe acestea şi a căzut de sol.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.