Vineri seara, la ora 18:40, un bărbat din comuna Viziru, a apelat numărul 112 şi a sesizat că pe DJ 211A, pe raza localităţii Viziru, a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă.
Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că P. Ioan (54 de ani), din judeţul Bacău, în timp ce conducea autoturismul pe drumul judeţean 211A, dinspre oraşul Ianca către municipiul Constanţa, a surprins şi accidentat un minor de 12 ani, din comuna Viziru, care se deplasa pe carosabil, în aceeaşi direcţie de mers.
În urma evenimentului, minorul a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale.
După producerea accidentului, şoferul a plecat de la faţa locului, fără acordul poliţiei. La ora 21:00, acesta s-a prezentat la sediul Poliţiei oraşului Însurăţei, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără învuviinţarea poliţiştilor.