Azi-noapte, în jurul orei 24:00, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila i-au depistat pe raza comunei Chişcani, pe doi localnici, ambii în vârstă de 29 de ani, având asupra lor o plasă de pescuit, confecţionată din material textil, fără a deţine autorizaţie în acest sens.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în ziua de 31 iulie a.c., aceştia ar fi folosit plasa respectivă, pe fluviul Dunărea, pentru a prinde peşte, fără a avea autorizaţie de pescuit.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cerecetările pentru producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, varselor, vintilelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, infracţiune prevăzută de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.