Poliţişti tulceni au depistat miercuri, 21 februarie a.c., în apropierea trecerii bac din localitatea Nufăru, judeţul Tulcea, trei bărbaţi cu vârstele cuprinse între 45 ani şi 50 de ani, toţi din judeţul Brăila.
Cei trei brăileni transportau cu două autoutilitare 66 de bovine, fără a deţine documente legale de provenienţă şi fără a fi autorizaţi în vederea desfăşurării unor astfel de activităţi economice.
În urma verificărilor a rezultat că animalele transportate erau achiziţionate de la diferite persoane din localități din Delta Dunării urmând a fi comercializate în judeţul Botoşani.
Cei trei bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă de 5.000 de lei fiecare, conform Legii nr. 12/1990, iar animalele în valoare de 52.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea.
