Pentru nerespectarea normelor rutiere de către conducătorii de autovehicule care efectuează transport public de persoane în regim maxi-taxi, a fost depistat și sancționat contravențional numitul M. V., în vârstă de 40 ani, din Brăila, cu amendă în valoare de 870 lei.
Acesta, în calitate de conducător al microbuzului marca Renault care efectuează transport public de persoane în regim de curse rapide, pe traseul nr.61 (Vidin-Carrefour), a condus vehiculul pe Bd. Independenței, dinspre Calea Călărașilor către str. Școlilor, şi a oprit în alt loc decât în staţiile aprobate pentru acest traseu, pentru îmbarcarea-debarcarea pasagerilor, respectiv în dreptul restaurantului „Pomodoro”.
În aceiași perioadă a fost emisă o somație pentru un autovehicul părăsit pe domeniul public. Dacă după expirarea termenului somaţiei nu se vor ridica de pe domeniul public, se vor aplica prevederile Legii nr. 421/2002, respectiv se vor valorifica în condiţiile legii mai sus-menţionată, intrând în patrimoniul Unităţii Administrativ Teritoriale a Municipiului Brăila.
Pentru nerespectarea prevederilor Legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, a fost sancționat contravențional numitul B. E., în vârstă de 37 ani, din Brăila, cu amendă în valoare de 1.000 lei. Acesta se afla pe str. 1 Decembrie 1918 la intersecția cu str. Roșiorilor, în calitate de taximetrist aflat în timpul activității în stația de taxi ”Piața Halelor” cu auto marca Dacia Logan, iar la controlul efectuat de către polițiștii locali nu a respectat obligația de a prezenta documentele prevăzute de legislația în vigoare, respectiv atestatul profesional transport persoane în regim de taxi, asigurarea de transport persoane si bagaje și certificat agreere R.A.R.