
În conformitate cu avertizarea meteorologică – COD PORTOCALIU, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, în perioada 07.10, ora 09.00 – 08.10, ora 15.00, în judeţul Brăila, se vor înregistra ploi importante cantitativ, temporar abundente şi se vor cumula cantităţi de apă importante, în general între 40 şi 60 l/mp, pe arii restrânse peste 80…90 l/mp, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 60 km/h.
Având în vedere fenomenele meteorologice prognozate, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila din 06.10.2017, la nivelul Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Brăila, se impune luarea următoarelor măsuri:
- instituirea serviciului de permanenţă la toate primăriile din zonele de risc, în caz de iminenţă a producerii unor situaţii de urgenţă;
- întrunirea membrilor CLSU în şedinţă extraordinară pentru stabilirea măsurilor preventive şi pregătirea acţiunilor de intervenţie, dacă situaţia o va impune;
- informarea populaţiei despre situaţia prognozată şi măsurile de urmat premergător şi pe timpul fenomenelor meteorologice prognozate;
- pregătirea mijloacelor şi materialelor specifice intervenţiilor pentru înlăturarea şi combaterea efectelor situaţiei prognozate şi participarea la acţiunile de protecţie şi de apărare împotriva inundaţiilor, cu utilajele şi echipamentele din dotarea proprie;
- monitorizarea cu toată atenţia a evoluţiei fenomenelor hidrometeorologice prognozate pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor situaţii de urgenţă;
- luarea tuturor măsurilor de protecţie a persoanelor şi bunurilor împotriva efectelor provocate de desprinderea sau căderea unor elemente din infrastructura de construcţii, precum şi ca urmare a ruperii şi prăbuşirii de arbori;
- monitorizarea asigurării furnizării energiei electrice pentru populaţie.
Pe timpul cât se manifestă fenomenele meteorologice extreme, recomandăm populaţiei să evite deplasările, să nu atingă firele de electricitate căzute la pământ, să nu se adăpostească lângă copaci şi să parcheze maşinile departe de copaci sau stâlpii de electricitate.