
Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică şi Proximitate, împreună cu cei de la rutieră, sprijiniţi de echipe de jandarmi, au acţionat, în ziua de luni, 2 octombrie a.c., pe raza judeţului Brăila, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Cu această ocazie, poliţiştii au verificat 7 societăţi comerciale, au legitimat 77 de persoane şi au verificat peste 100 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 20 de şoferi.
În urma acțiunilor desfășurate, poliţiştii au aplicat 77 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 73 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de 20.490 de lei.
Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat 9 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.