
Fostul director general al Companiei de Utilităţi Publice Dunărea Brăila şi membru în consiliul de administraţie al acestei societăţi, Mihail Chiriţă a încetat din viaţă miercuri seară din cauza unor probleme cardiace.
În vârstă de 69 de ani, Mihail Chiriță a fost adus de urgenţă la spital însă cu tot efortul medicilor de a-l resuscita nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul. Mihai Chiriță a fost director tehnic la Aptercol, iar din decembrie 1999 a fost numit administrator unic la această unitate. Chiriță a condus societatea de distribuție a apei în Brăila până în 2016, când a fost înlocuit de Silviu Mangiurea.
Mihail Chiriță a fost și primar al municipiului Brăila imediat după Revoluția din 1989. În cadrul ședinței de astăzi a CLM, care s-a desfășurat în sediul CUP Dunărea, primarul Marian Dragomir a cerut să se păstreze un moment de reculegere în memoria lui Mihai Chiriță.
“Având în vedere că suntem la CUP Dunărea, într-o clădire care s-a construit la inițiativa dânsului, consider ca este necesar să avem un moment de respect față de memoria dânsului, să ținem un moment de reculegere”, a spus Dragomir.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.