
Consilierii municipali au aprobat în ultima ședință din luna iulie achiziționarea serviciilor de consultanță juridică, asistență și reprezentare pentru Poliția Locală Brăila.
Poliția Locală Brăila are angajat în prezent un singur consilier juridic, care nu este specializat în dreptul muncii și dreptul fiscal, iar datorită numărului mare al dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judeată nu poate acoperi întocmirea tuturor actelor de procedură necesare soluționării cauzelor.
De asemenea, există situaţii în care citaţiile au aceeaşi dată şi sunt la două sau mai multe instanţe de judecată aflate în localităţi diferite, astfel că se solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare sau judecare în lipsă, fapt care duce la tergiversarea judecării cauzelor, precum şi la crearea de prejudicii instituţiei, motivat de lipsa reprezentării şi pe cale de consecință a apărării corespunzătoare.
De asemenea, pe rolul instanţelor sunt în judecată un număr foarte mare de dosare, din care 35 de dosare privesc contestaţiile la executare silită formulate de către instituţie împotriva salariaţilor proprii.
Până în prezent, din cele 35 de dosare aflate pe rolul instanţelor, 16 dosare au fost câştigate în apel de către salariaţi. Pentru 13 din cele 16 dosare, Poliţia Locală are înfiinţată poprire de către Biroul Executorului Judecătoresc Turcu George asupra conturilor de disponibil din Trezoreria Brăila, pentru suma totală de 61.365 lei.
Totodată, Poliția Locală Brăila se află în proces cu Curtea de Conturi a României într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Brăila, având ca obiect desființarea Deciziei nr. 2 din 4 ianuarie 2017 prin care Poliția Locală a fost obligată să plătească către bugetul statului suma de 592.173,35 lei reprezentând TVA și accesoriile aferente pentru perioada 2012-2015.