
În această dimineață, la orele 10.40, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a fost verificată capacitatea de intervenţie şi modul de acţiune al ehipelor operative de poliţişti, precum şi al echipei de negociatori existente la nivelul instituţiei.
În acest sens a fost creat un scenariu, prin care un bărbat ce nu a dorit să-şi decline identitatea a sesizat telefonic dispecerul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila despre faptul că se află într-un apartament situat la etajul 6 al blocului Turn, de pe Calea Galaţi, şi că intenţionează să se sinucidă.
La faţa locului, conform procedurilor interne, s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje de poliţie de ordine publică, poliţie rutieră, proximitate şi de la acţiuni speciale, precum şi poliţiştii negociatori ai unităţii.
Polițiștii au luat măsurile specifice în astfel de situaţii, iar echipa de negociatori a întreprins tehnicele procedurale care au determinat persoana în cauză să renunţe la intenţiile sale.
Printr-un comunicat de presă, IPJ Brăila face precizarea că ”exerciţiul a fost unul exclusiv cu implicarea structurilor de poliţie, fără a fi cooptate şi celelalte structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Efectivele de poliţie implicate în scenariu nu au cunoscut faptul că acesta este un exerciţiu, tocmai pentru a se putea urmări modul de acţiune al acestora în situaţia unui caz real”.
foto: Lucian Crestez
