
În seara zilei de joi, 20 iulie 2017, în jurul orei 21.00, din cauza geloziei, Vasilică Topor, un brăilean în vârstă de 47 de ani și-a atacat soția cu un cuțit. Bărbatul a lovit-o pe femeia în vârstă de 46 de ani de cinci ori, în zona capului, gâtului și toracelui.
Loviturile de cuțit nu au fost în zone vitale, astfel că femeia a reușit să fugă și să iasă în stradă. Aceasta a reușit să ajungă până în fața Liceului tehnologic „Anghel Saligny” de pe strada G-ral Eremia Grigorescu. Un trecător a găsit-o pe femeie într-o baltă de sânge și a sunat la 112. Aceasta a fost transportată la spital și internată la secția de Terapie Intensivă. Daniela Topor, soția bărbatului, va avea nevoie de 23-25 de zile de îngrijiri medicale, în caz de evoluţie favorabilă, după ce a primit cinci lovituri de cuţit în cap şi în abdomen.
În acea seară, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar la data de 21 iulie a.c., brăileanul în vârstă de 47 ani care a agresat-o pe soţia sa în locuinţa comună din municipiul Brăila, a fost prezentat Tribunalului Brăila cu propunerea de arestare preventivă.
Instanţa de judecată a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 zile, pentru infracţiunea de tentativă la omor.