
Luni, 20 martie a.c., în jurul orei 22.30, o patrulă de jandarmerie a surprins, pe strada Chişinău din cartierul Radu Negru, o persoană care avea asupra sa un briceag.
Cel în cauză, un tânăr în vârstă de 18 ani, la vederea echipajului de jandarmerie, a schimbat brusc direcţia de deplasare, ascunzându-se în spatele unui chioşc, fapt pentru care jandarmii i-au solicitat să-şi prezinte datele de identificare.
În apropierea acestuia a fost găsit un briceag cu lungimea de 14 centimetri, pe care persoana în cauză a relatat că l-a aruncat şi că îl purta pentru “distracţie”.
Membrii patrulei de jandarmerie i-au întocmit tânărului actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.