
Liga Nationala de handbal feminin a intrat intr-o pauza competitionala datorata actiunilor echipelor nationale feminine. HC Dunarea Braila are 7 jucatoare la loturile nationale, dar si antrenorul secund al echipei.
In aceasta pauza, loturile nationale de handbal feminin disputa mai multe meciuri de pregatire. La nationala de senioare au fost convocate de la echipa braileana cinci jucatoare: Bianca Tiron, Elena Voicu, Madalina Zamfirescu, Gabriela Perianu si Aneta Udristoiu. Nationala de senioare va disputa doua meciuri de pregatire in compania Spaniei, pe 17 si 19 martie. De asemenea, Natasha Antikj a fost convocata la lotul de senioare al Macedoniei. Portarita Ana Maria Micu va participa cu nationala de junioare la Trofeul Carpati, care se va desfasura la Ramnicu Valcea in perioada 17-19 martie. La nationala de junioare mai este convocata si o alta braileanca, Iasmina Ichim, de la LPS Braila
Antrenorul secund Cristian Preda va participa alaturi nationala de tineret a Romaniei la turneul de calificare la Campionatul European, competitie care va avea loc in Spania, unde Romania va juca in grupa cu Spania, Lituania si Islanda (17-19 martie). Cristian Cezar Preda este secundul lui Ion Crăciun la lotul de tineret.
HC Dunarea Braila are vacanta pana pe 9 martie. Jucatoarele antrenate de Costica Buceschi vor reincepe antrenamentele joi seara, in sala LPS, deoarece Sala Polivalenta va fi ocupata cu Campionatul European de box U 22, ce se desfasoara la Braila in perioada 13-22 martie 2017.