
În ziua de 2 martie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Astfel, poliţiştii au constatat 167 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 51.000 de lei, au ridicat în vederea suspendării 4 permise de conducere şi au retras 26 de certificate de înmatriculare.
În aceiași zi, în jurul orei 13:00, agenti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au identificat în trafic, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Brăila, pe un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din satul Pitulaţi, comuna Scorţaru Nou, în timp ce conducea autoturismul având numărul de înmatriculare provizoriu expirat din data de 01 martie 2017. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.