
Poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale, în urma cercetărilor efectuate, l-au identificat pe un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Brăila, bănuit că ar fi găsit un telefon mobil, pe care şi l-a însuşit pe nedrept.
La data de 4 mai 2015, o femeie, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Brăila, a sesizat la poliţie că, în ziua de 1 mai 2015, între orele 14:30-15:00, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe raza municipiului, a pierdut telefonul mobil, pe care îl avea în buzunarul pantalonilor.
Telefonul a fost găsit de brăileanul în vârstă de 28 de ani, care și l-a însușit pentru sine. Față de acesta a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Telefonul mobil, în valoare de 1.000 de lei, a fost recuperat şi înapoiat păgubitei.