
Dacia Unirea Brăila a întrerupt seria înfrângerilor în meciurile din deplasare, reușind să obțină un punct la CS Afumați. Deși ilfovenii sunt o nou promovată în Liga a 2-a, aceștia au avut evoluții foarte bune, fiind neînvinși pe teren propriu, iar în etapa trecută au reușit să furnizeze o surpriză, învingând în deplasare pe Foresta Suceava.
Elevii lui Alin Pânzaru au abordat meciul de la Afumați, din etapa a XVI-a a Ligii a 2-a, determinați să obțină puncte pe terenul vecinei de clasament. După un prim sfert de oră în care gazdele au dominat și au avut și două situații de poartă, brăilenii au echilibrat jocul. Enciu a trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 20, dar a șutat pe lângă poartă. În minutul 24 Niță a fost faultat la 18 metri de poartă, după o acțiune personală. Cosmin Necoară a executat lovitura liberă, la colțul scurt, învingându-l pe portarul gazdelor, 1-0 pentru Dacia Unirea. În minutul 44 Necoară a mai avut o lovitură liberă, cam din aceiași poziție din care a marcat, dar de data aceasta a șutat pe lângă poartă.
După pauză gazdele au alergat după egalare și în minutul 53, după o lovitură liberă, Buzea a reluat cu capul în poarta apărată de Olaru, restabilind egalitatea. Finalul de meci a fost dominat clar de echipa brăilean. Coosmin Neagu a trecut de două ori pe lângă gol, dar a șutat pe lângă poartă din situații bune. Frunză a încercat și el să înscri golul victoriei, dar nu l-a învins pe portarul gazdelor. În minutul 88 Muscă a scăpat singur cu portarul, a fost faultat de un fundaș al gazdelor, dar nu a căzut de teamă să nu primească al doilea cartonaș galben, apoi a șutat în portar, ratând șansa celui de-al doilea succes al Daciei Unirea în deplasare după cel din prima etapă, când au câștigat la Dunărea Călărași.
Alin Pânzaru a folosit în meciul de la Afumați următoarea formulă de echipă: Olaru – Niță, Ivan, Necoară, Stănciulescu – Paul Ioan (min. 35 Al. Muscă), Olenic (min. 70 R. Adăscăliței), L. Petean, D. Oprea – M. Enciu (min. 60 S. Frunză), C. Neagu.
CS Afumați: Obretin – Robicek, Covalschi, Rz. Patriche (cpt.), Pivniceru, Buzea, Alin Zaharia, V. Olariu, Vl. Tudorache, Şt. Vasile, Balgiu
Rezultate înregistrate în partidele disputate sâmbătă în etapa a XVI-a a Ligii a II-a:
Olimpia Satu Mare – Chindia Târgoviște 1-0
FC Academica Clinceni – FC Braşov 2-1
Luceafărul Oradea – Metalul Reşiţa 3-1
Unirea Tărlungeni – CS Baloteşti 1-3
Juventus București – CSM Rm. Vâlcea 0-0
Partida Dunărea Călăraşi – ACS Berceni nu s-a disputat, după ce oaspeţii nu s-au prezentat la meci, acuzând neplata salariilor de trei luni.
Dacia Unirea se menține pe locul 10 în clasamentul Ligii a 2-a, cu 23 de puncte, iar în etapa viitoare va întâlni pe teren propriu pe Sepsi Sf. Gheorghe. În clasament continuă să conducă Juventus București, cu 36 de puncte, urmată de FC Brașov, 34 de puncte, și Olimpia Satu Mare, 30 de puncte.
