
Federația Sanitas a decis să suspende temporar greva generală după ce amendamentele propuse sindicaliști la Ordonanţa nr. 20/2016 au fost adoptate de deputaţii din Comisia de Buget, finanţe, bănci, precum şi din Comisia de Muncă şi protecţie socială
„Luând act de adoptarea amendamentelor la O.U.G nr. 20/2016 în şedinţa comună a Comisiilor de buget, finanţe, bănci şi muncă şi protecţie socială, de luni 31.10.2016 şi marţi 01.11.2016, ţinând cont de declanşarea codului roşu de intervenţie în caz de cutremur declarat azi dimineaţă, care presupune implicarea tuturor unităţilor medico-sanitare din ţară, având în vedere faptul că unităţile sanitare publice de stat suferă de o lipsă acută de personal care afectează în primul rând viteza de reacţie şi promptitudine cu care pacienţii noştri pot fi trataţi (…) Federaţia Sanitas din România suspendă temporar acţiunile de protest”, se precizează într-un comunicat de presă.
Astfel, introducerea categoriilor omise din OUG 20/2016 în grilele noului document legislativ (personalul TESA, angajații din DSP-uri, etc.), calcularea sporurilor la salariul din 2016 pentru tot personalul medico-sanitar, echilibrarea veniturilor salariaților din clinic și neclinic, introducerea grilelor de salarizare la nivelul spitalelor neclinice pentru lucrătorii din asistenta socială, etc, pot deveni realitate.
Potrivit amendamentelor adoptate de cele două comisii, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25 la sută faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016.Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2016.