
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila face angajari pentru un post vacant de execuţie de personal contractual, muncitor calificat IV, la Serviciul Logistic, iar pentru ocuparea acestuia se va organiza concurs.
Concursul pentru acest post va începe cu proba practică, în data de 05.12.2016, începând cu ora 11.00, iar proba interviu în data de 08.12.2016, începând cu ora 11.00.
Pentru participarea la concurs, candidaţii trebuie să fie absolvenţi ai unei şcoli de arte şi meserii în domeniu, ai unui liceu, având calificarea profesională de tehnician instalator pentru construcţii, sau al unei şcoli postliceale. Se pot înscrie şi persoanele care au absolvit un program de formare profesională a adulţilor, organizat de un furnizor de formare profesională autorizat. Vechimea în muncă trebuie să fie de minim 2 ani, în calificarea profesională corespunzătoare studiilor absolvite. Cei care se înscriu trebuie să deţină autorizaţie de fochist clasa C eliberată de către ISCIR, valabilă, şi să fie posesori ai permisului de conducere autovehicule cel puţin categoria B.
Candidaţii vor depune dosarele de participare la concurs în perioada 24.10.2016 – 04.11.2016 (inclusiv), la sediul IPJ Brăila. Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane, tel. 0239/606100, interior 20009, de luni până vineri, între orele 12.00-1400, persoană de contact comisar şef Elena Duţu.
