
Sâmbătă dimineață, la sediul AJF Brăila a fost stabilit țintarul noului sezon din Liga a 4-a la fotbal, unul care va aduce la start doar 11 echipe, după ce Stanriz Stăncuța a decis să se retragă și să se înscrie în Liga a 5-a.
Prima etapă din Liga a 4-a, este programată sâmbătă, 20 august, de la ora 11.00 echipele de juniori A1 și de la ora 13.00 echipele de seniori. După parcurgerea celor 22 etape din sezonul regular, campionatul Ligii a 4-a va continua cu turneele play-off și play-out. Până la finele anului 2016 se vor disputa 16 etape, cele 11 din turul campionatului și 5 etape din retur. Ultimele meciuri din anul 2016 sunt programate pe 3 decembrie, când se desfășoară etapa a XVI-a.
În prima etapă se jor desfășura meciurile:
CS Făurei – ACS Viitorul Însurăței
Dacia Unirea 2 Brăila – Victoria Cazasu
Gloria Movila Miresii – Voința Șuțești
Victoria Traian – Pandurii Tudor Vladimirescu
Voința Vișani – Viitorul Ianca
Dunărea Tichilești va sta în prima etapă a Ligii a 4-a.
Partida Dacia Unirea 2 Brăila – Victoria Cazasu se va juca duminică, 21 august, pe stadionul Municipal din Brăila.