Luni dimineaţă, poliţiştii din Promoţia 2016, absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti şi Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, pentru a fi repartizaţi structurilor în cadrul cărora îşi vor exercita serviciul.
Tinerii poliţişti, 5 fete şi 4 băieţi, dintre care unul vrâncean, au fost primiţi de colectivul de conducere al inspectoratului, iar în cadrul şedinţei festive, şeful instituţiei le-a urat succes în carieră şi i-a asigurat de tot sprijinul de care vor avea nevoie pentru îndeplinirea noilor atribuţii.
Cei 9 poliţişti, 2 ofiţeri şi 7 agenţi, au fost repartizaţi să-şi desfăşoare activitatea pe specializările ordine publică, investigaţii criminale şi poliţie rutieră.
Astfel, ofiţerii au fost încadraţi la Poliţia oraşului Făurei – investigaţii criminale şi Secţia 2 de Poliţie Rurală Brăila – ordine publică, iar agenţii, la Poliţia Municipiului Brăila- Birourile Ordine Publică şi Rutier, la Poliţiile orăşeneşti Ianca, Însurăţei şi Făurei – ordine publică.
De asemenea, în sală a mai fost prezent un agent de poliţie, care îşi va desfăşura serviciul în cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Brăila.
În următoarele luni, care constituie perioada de probă, aceștia se vor afla în responsabilitatea unui coleg cu experiență.
