
Două accidente de muncă au avut loc miercuri în Brăila. Un angajat la o fabrică de pâine din Ianca, în vârstă de 28 de ani, a ajuns la spital cu arsuri pe faţă, iar o tânără, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Brăila, a necesitat transportul la Spitalul de Arşi din capitală după ce s-a opărit la serviciu.
În jurul orei 20.00, o femeie în vârstă de 41 de ani, care lucrează la obrutărie din Ianca, a sesizat la numărul de urgenţă 112 faptul că un angajat în vârstă de 28 de ani a suferit arsuri pe faţă, mâini şi corp. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că brutarul a dat foc la cuptor, dar acesta se stingea, iar la una dintre încercări cuptorul a explodat și i-a produs arsuri tânărului. Bărbatul a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Brăila.
Tot miercuri, o tânără în vârstă de 20 de ani, care lucra la o pizzerie din zona centrală a municipiului Brăila, s-a opărit la locul de muncă., evenimentul fiind anunțat de colegii de muncă, care au sunat la numărul de urgenţă 112. Tânăra de 20 de ani a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medical, dar medicii de la Brăila au apreciat că victima trebuie transferată la Spitalul clinic de arsuri din Bucureşti, unitate spitalicească aflată în plin scandal al larvelor de muște și despre care ministrul sănătății a afirmat astăzi că cea mai bună soluție ar fi închiderea acestui spital.
