
Polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila au depistat, pe timpul desfășurării unei acțiuni de prevenire a faptelor de braconaj piscicol, două persoane de sex feminin care transportau cantitatea de 95 kilograme de pește, fără a deține documentele legale.
În data de 29 mai a.c., lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila, pe timpul desfășurării unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, au oprit pentru control, la intrarea în localitatea Tufești, un autoturism marca Dacia 1310, în care se aflau brăilencele R. M. în vârstă de 23 ani și S. R. în vârstă de 48 ani.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră brăileni au descoperit cantitatea de 95 kilograme de pește din specia scrumbie, provenită din pescuit și pentru care persoanele nu au putut prezenta documente legale.
Cantitatea de pește, în valoare de 2.360 lei, a fost ridicată și predată unei societăți de profil spre valorificare, iar autoturismul folosit la transportul peștelui a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele celor două femei, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icrelor ori produselor din pește obținute din pescuit.