Polițiștii de combatere a criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Brăila au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de droguri, iar în urma perchezițiilor 4 persoane au fost reţinute.
La data de 30 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, și procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Brăila au efectuat 4 percheziţii domiciliare în municipiile Brăila şi Galaţi, la membrii unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri şi operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.
De asemenea, au fost depistaţi în flagrant Albert Gumidi Eduard și Mocanu Adrian, în vârstă de 41, respectiv 21 de ani, ambii din Brăila, în timp ce procurau de la Radu Marian-Robert o cantitate de substanţă vegetală.
La acţiune au participat și poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, de la inspectoratele de poliție judeţene Galaţi şi Brăila, precum și jandarmi.
În fapt, în perioada 2015-2016, s-a stabilit faptul că Mocanu Adrian, Albert Gumidi Eduard, Peticaru Alexandru Cătălin şi Radu Marian Robert, cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani, ar fi constituit gruparea infracțională, pentru distribuirea de droguri și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, pe raza municipiului Brăila, îndeosebi în rândul elevilor, acestea fiind procurate de la dealeri din municipiul Galați.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate cantităţi de canabis, substanţe vegetale şi substanţe pulverulente, pliculețe tip „zipp-lock”, bani, cântare electronice, grindere și înscrisuri cu valoare probatorie.
În urma administrării probatoriului, marți 31 mai, cele patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brăila.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
