
Aproape 2000 de brăileni au fost prezenţi pe Faleză, în zona Esplanadei, pentru a asista la slujba de sfințire a Aghiazmei mari de către ÎPS dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
De la ora 8.30, aproape 300 de brăileni au asistat la slujba de Bobotează la Catedrala Naşterii Domnului din Bariera Călăraşilor, iar după terminarea slujbei, în jurul orei 11.45, au mers pe Calea Călărașilor în procesiunea care a avut în frunte pe ÎPS dr. Casian Crăciun și un sobor de preoți și Muzica Militară a Garnizoanei Brăila.
Autorităţile locale au pregătit mai multe budane mari din lemn, umplute cu apă şi împodobite cu crenguţe de brad. În timp ce soborul de preoți a coborât pe nava de pe care s-a aruncat crucea în fluviu, credincioșii s-au așezat la rând ca să-și umple sticlele cu agheasmă, ordinea fiind asigurată de jandarmii brăileni.
Arhiepiscopul Casian Crăciun a aruncat în Dunăre crucea de Bobotează, pentru care s-au aruncat în apele fluviului șase brăileni din cei 7 înscriși. Cei de la Serviciul Județean de Ambulanță Brăila, care au asigurat asistența medicală, au spus că doar unul dintre aceștia a avut analizele în regulă, ceilalți aruncându-se în apele reci pe propria răspundere. Din fericire nu s-a produs nici un incident.
Dintre cei șase brăileni curajoşi care au sărit în apele reci ale Dunării pentru a recupera crucea aruncată de către ÎPS Casian al Dunării de Jos, cel mai rapid s-a dovedit a fi Andrei Nechita. Tânărul, în vârstă de 32 de ani, este la a doua sa reuşită de acest fel, după ce anul trecut tot el a fost cel care a recuperat crucea din apele Dunării. Andrei Nechita, care a practicat kaiac-canoe în perioada junioratului, este vărul lui Bogdan Vasiliu, cel care a prins crucea de opt ori în anii trecuţi.
Andrei a lucrat mai mulți ani în străinătate, iar de anul trecut și-a deschis o firmă de tratare a apei. Acesta a primit din partea Arhiepiscopul Casian Crăciun o cruciuliță sfințită și suma de 500 de lei, aceeași sumă fiindu-i oferită și de Aurel Simionescu, din partea primăriei Brăila.