
Aproximativ 500 de hectare de teren din județul Brăila sunt prinse anul acesta în Programul de regenerare a pădurilor, potrivit unei informări făcute publice de directorul Direcției Silvice Brăila, Costică Vicol.
”Până la data de 01.12.2015 au fost regenerate în total 380 ha, din care 130 ha prin regenerări naturale și 250 ha prin regenerări artificiale, preliminându-se a se realiza până la finele anului programul în totalitate. Programul aprobat urmărește asigurarea integrității și permanenței pădurilor, exercitarea cu continuitate a funcțiilor de protecție și de producție, precum și extinderea suprafeței fondului forestier prin împădurirea de terenuri degradate, preluate în fondul forestier sau cumpărate în anii anteriori de către Regia Națională a Pădurilor — ROMSILVA”, a declarat pentru Agerpres Costică Vicol.
Terenurile degradate inapte pentru agricultură, care au fost preluate au fost plantate, rămânând de efectuat lucrări de completări și refaceri, pentru a fi introduse în circuitul productiv.
În ceea ce privește lucrărilor de completări curente în plantații, suprafața totală programată pentru anul 2015 este de 80 ha, iar lucrările de refacere a plantațiilor afectate de calamități se vor efectua pe suprafața de 14 ha, Direcția Silvică Brăila realizând la ora actuală programul pe întreg anul 2015.
În paralel cu lucrările de instalare a noii generații de pădure a continuat consolidarea regenerărilor existente, prin executarea completărilor curente și refacerea plantațiilor afectate de diverși factori vătămători. Lucrările de pregătire a terenului și a solului, necesare înființării de noi plantații se înregistrează rămâneri în urmă generate de lipsa agenților economici atestați, urmate de sistarea lucrărilor sau rezilierea contractelor și inundațiile lungi ale Dunării în fondul forestier.
