
Doua Grupuri de Actiune Locala (GAL) infiintate la nivelul judetului Braila vor primi finantare in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014 – 2020. Cele doua GAL-uri infiintate la initiativa consilierului judetean Cosmin Razmerita, sunt Grupul de Actiune Locala Campia Brailei si Grupul de Actiune Locala Terasa Brailei.
GAL-urile sunt constituie pe baza unui parteneriat privat – public, in Asociatie, cu membri fondatori Administratii Publice Locale, reprezentanti ai Sectorului Economic si ai Societatii Civile. Astfel teritoriul acoperit este format din comunele Viziru, Unirea, Bordei Verde si Zavoaia, cu o suprafata de 348,94 kmp si o populatie de 14.111 locuitori, pentru GAL Campia Brailei si comunele Traian, Movila Miresii, Gemenele, Tudor Vladimirescu, Romanu si Cazasu, cu o suprafata de 472,02 kmp si o populatie de 16.037 locuitori, pentru GAL Terasa Brailei.
Finantarea obtinuta este pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locala a celor doua teritorii, pe baza unei abordari de jos in sus. Strategia va fi elaborata tinand cont de dorintele, asteptarile si nevoile populatiei, mediului de afaceri, societatii civile si administratiei publice locale.
Obiectivul principal consta in cresterea capacitatii de colaborare la nivel teritorial, in scopul elaborarii Strategiei de Dezvoltare, ceea ce va oferi posibilitatea actorilor locali sa lucreze impreuna pentru dezvoltarea durabila a zonei.
[quote]Strategia va fi depusa pentru obtinerea celei de a doua finantari pe Submasura: Sprijin pentru implementarea actiunilor in cadru Strategiilor de Dezvoltare Locala. Astfel cele doua GAL-uri vor putea asigura finantari nerambursabile atat pentru sectorul economic, agricol si nonagricol, cat si pentru administratia locala, cu scopul de a contribui la dezvoltarea celor doua zone[/quote], a declarat presedintele celor doua GAL-uri, Cosmin Razmerita.
