
Vineri, 7 august, la ora 23.10, gălățeanul M. Vasile (58 de ani) în timp ce conducea autoturismul personal, pe strada Griviţei, dinspre Calea Călăraşilor, la intersecţia cu strada Şcolilor, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire” (semafoarele nefiind în funcţiune) şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către B. Gigi (43 de ani), din oraşul Ianca, judeţul Brăila, pe strada Şcolilor, dinspre bulevardul Dorobanţilor.

În urma impactului, maşina condusă de B. Gigi din urmă s-a răsturnat şi a fost proiectată într-un stâlp de susţinere a semaforului electric. Imediat martorii accidentului au sărit în ajutorul celor din autoturismul răsturnat. Din fericire niciunul dintre cei implicați în accident nu a fost frav rănit.
A rezultat avarierea celor două autovehicule şi ruperea suportului de prindere a semaforului, precum şi rănirea uşoară a şoferului de 43 de ani, care a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale, fără să rămână internat.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.